#106 - Agrippina Augusta

După ce Lucius Domitius Ahenobarbus, fiul Agrippinei Minor, este adoptat de Claudius, e doar o problemă de „când”, nu „dacă” Claudius și fiul lui, Britannicus, vor dispărea din peisaj. Cu o evoluție care ne amintește de mama Cenușăresei, dar cu mai multă eficiență, Agrippina construiește un împărat din Domitius, adoptat sub numele de Nero Claudius Caesar Drusus Germanicus.

Ni se pare fantastic cât de mult se călărește valul de popularitate al lui Germanicus; un adevărat populares, Nero ia fața fratelui său vitreg, și, probabil, și viața. Dar scena e luată de Agrippina, care între 50 și 55 pare să domine din punct de vedere politic conducerea imperiului - o primă împărăteasă de facto. Și se simte oprobriul și supărarea lui Tacitus la jumătate de secol distanță; un Tacitus care pare atât de deranjat de prezența unei femei la conducerea imperiului încât spumegă cu furie și își pierde obiectivitatea istoricului, într-unul din puținele momente în care se întâmplă acest lucru.

Agrippina este, însă, un personaj fascinant; în contrast cu Messalina, pare să se folosească de calitățile ei pentru a acumula mai multă putere, nu pentru plăceri; îl pregătește pe Nero să devină un competent conducător al imperiului; și cu oameni precum Seneca și Burro, primii 5 ani ai domniei lui Nero sunt apreciați până și de Traian ca pe un model pentru alți principi. Acești ani însă sunt încheiați cu un matricid; și vom vedea ce efect are asupra prea-tânărului Nero.