produs cu mândrie la Brașov

Podcastul de Istorie

Istoria românilor așa cum o văd Dorin și Sergiu

Despre Podcastul de Istorie

Podcastul de Istorie este un proiect conceput inițial de mine (Dorin Lazăr). Prin 2013-2014 am căutat mai mult material audio în contextul în care abandonam pirateria de materiale multimedia și am descoperit podcasturile. Nu erau un fenomen nou, dar era un fenomen pe care nu-l înțelesesem încă; în momentul în care am ascultat podcastul lui Mike Duncan, „The History of Rome” mi-am dat seama că îmi doresc ceva similar pentru România.

Primul podcast l-am făcut în 2014 - nu l-am publicat pentru că am fost nesatisfăcut de calitatea înregistrării. În 2015 an început să lucrez împreună cu Ovidiu Eftimie la ICR Podcast, un podcast în care discutam evenimentele culturale, sociale și politice din ultima săptămână. În 2016 am scos din nou de la sertar ideea cu un Podcast de Istorie, un pic frustrat că nu s-a apucat altcineva să implementeze ideea.

Mi-am dat seama foarte rapid că nu am răbdarea, nici rigurozitatea, nici calitățile retorice necesare pentru a construi un podcast în stilul Mike Duncan (sau Dan Carlin, pe care îl descoperisem între timp). Și pentru că aveam nevoie de un partener m-am întors către prietenul meu din copilărie, Sergiu Motreanu, care a acceptat încântat provocarea.

Primul episod a fost înregistrat la sfârșitul lui 2016, și abia a treia încercare a reușit, și a devenit episodul #001. Am înregistrat primele trei episoade și apoi ne-am făcut curaj să publicăm podcastul. O analiză mai atentă ne-a găsit un număr mare de erori, și primele episoade sunt clar făcute de niște amatori pur-sânge, cu emoții în voce, cu o comunicare destul de inflexibilă, și cu un material pregătit destul de subțire. Momentul decisiv pentru podcast a fost însă episodul #008, unde am abandonat prima înregistrare la mijloc, după care am rediscutat tezele aiuritoare care circulă în internetul românesc pe tema culturii antice de la Hamangia.

Reînregistrarea episodului 8 a fost un moment cheie. Ne-am dat seama că avem o responsabilitate față de ascultătorii noștri, și ne-am redefinit standardele pentru abordarea subiectelor care vor urma. De la episodul 8 încolo se simte o creștere constantă în calitate, în granularitatea informației. Cu câteva pauze am reușit să ținem un ritm săptămânal până la episodul 70 - un ritm pe care am decis, în cele din urmă, să-l abandonăm pentru că nivelul de detaliu și atenție pe care doream să-l acordăm subiectelor podcastului necesita un interval mai lung de pregătire.

În momentul acesta intenția noastră este să publicăm 20 de episoade anual - o dată la două săptămâni, cu pauze vara și iarna. Asta nu înseamnă că ne vom grăbi, vom sări peste subiecte importante - ci, din contră, suntem pregătiți să mergem la pas, să analizăm cu atenție ceea ce pare important. Poate în viitor vom aborda un alt ritm, și o altă metodă pentru podcast, dar acum suntem călăuziți de câteva principii simple: corectitudinea informației, lectura surselor primare, și un grad înalt de accesibilitate în informația prezentată.

Podcastul de Istorie va rămâne un produs făcut de amatori (cel puțin deocamdată, ne gândeam să urmăm niște studii de specialitate) pentru amatorii de istorie. Încercăm să explicăm lucrurile așa cum le-nțelegem pe limba celor mulți. O abordare realistă și fără ocolișuri. Zicem că am reușit în a simplifica și a clarifica istoria României pentru cei ca noi: fără pretenții de mari intelectuali, fără aere și fără cuvinte mari.

Un ultim punct (și poate, mai târziu, vom adăuga noi idei). De ce tot vorbiți despre romani?. Pentru că noi suntem urmași ai romanilor - păstrători nu doar ai limbii, ci și ai legilor romane. Ar fi bine să ne cunoaștem strămoșii chiar dacă ei au locuit în alte țări. Dar, poate cel mai important motiv pentru care vorbim despre romani este că sunt atât de mișto.