#117 - Barbarii de la marginea imperiului

Continuăm povestea de după Burebista cu cele câteva citate rămase despre regii care controlează diversele triburi dacice, unii implicați în conflicte cu Roma, alții participând în conflictele Romei; zăbovim un pic mai mult la povestea lui Marcus Licinius Crassus – nu acel Crassus, ci nepotul lui – o poveste cu care rămăseserăm datori dintr-un episod ceva mai vechi în care îl pomenisem ca ultimul roman care ia spolia opima - pentru că reușește să înfrângă o armată fără să piardă niciun soldat. Acum explicăm situația mai pe larg un pic, luându-ne spațiu să vorbim de una din poveștile pe care le auzi foarte rar, aproape deloc despre conflictele dintre daci și romani. Încercăm să punem lucrurile în ordine și să construim un fir epic care să aibă o oarecare logică, deși desigur avem prea puțină informație și prea multe semne de întrebare.

Cred că nu trebuie să înțelegem din prezența mai multor regi foarte mult - da, avem mai mulți regi, dar asta nu presupune o diviziune culturală, ci mai degrabă ce se întâmplă cu resursele culese de la nivel local. Nu e certificată de către arheologie nicio „cădere” a culturii dacice, și e foarte posibil ca aceste conflicte pe care le raportăm să fie doar niște conflicte marginale, de graniță. Din păcate nu avem mărturii ale dacilor despre această perioadă. Probabil că lucrurile ar fi arătat mult diferit, și ne-ar fi oferit un context mult îmbogățit. Așa, va trebui să ne mulțumim cu puținele informații de la cronicarii romani, și semnele arheologice pe care încercăm să le punem cap la cap cu ce e scris în cărți.