produs cu mândrie la Brașov

Podcastul de Istorie

Istoria românilor așa cum o văd Dorin și Sergiu

#139 - Commodus, partea I

Cred că o mare parte din noi știm despre Commodus mai degrabă prin viziunea regizorală a lui Ridley Scott, ca împăratul ahtiat de putere și de lupte gladiatoriale care ajunge să își întâlnească inamicul pe care îl credea omorât. Chiar daca Gladiatorul spune o poveste interesantă care a atras multă lume, foarte puțin din acest film are legătură cu realitatea. O să începem explorarea moștenirii ultimului din seria celor cinci împărați buni cu urmașul lui direct, Lucius Aelius Aurelius Commodus.

Dio Cassius spune că Marcus Aurelius a lăsat un regat de aur. Primul împărat născut în purpură este considerat și un eșec răsunător, Dio spunându-ne despre începutul unei ere de fier și rugină. Ne uităm însă un pic mai îndeaproape, reanalizând moștenirea primită de la Marcus Aurelius - departe de a fi un regat de aur, zice Dorin, sau, din contră, zice Sergiu, un regat de cât se poate de aur în condițiile date. Cu economia slăbită de prea mulți ani de lupte la marginea imperiului, cu o situație politică nesigură după revolta lui Cassius, un imperiu încă bântuit de pandemie (aparent o formă de variolă) Commodus nu primește o situație foarte commodus de rezolvat. Inițial se bazează pe sfatul cercului de amicis al tatălui său, dar încet începe să-și definească propria echipă de conducere. Și lucrurile nu mai arată atât de grozav.

Lucius Aelius Aurelius Commodus

Lucius Aelius Aurelius Commodus