produs cu mândrie la Brașov
Într-una din perioadele cele mai întunecate ale imperiului roman, în care împărații abia reușesc să țină vreo doi-trei ani domnia avem o excepție despre care se vorbește mult prea puțin (dar nu la podcastul de istorie, desigur, unde reușim să facem o discuție scurtă de 3 ore). Gallienus, fiul lui Valerianus, nu doar că împarte domnia cu tatăl său, dar rezistă încă opt ani în fruntea imperiului, strângând în total vreo 15 ani.
Dacă am sta să ne uităm la durata domniei lui Valerianus, după ce ne-am uitat la atât de multe domnii scurte și fragmentate, ar putea părea impresionant. Timp suficient să facă destule lucruri, v-ați spune, și când intrăm un pic în detalii, și aflăm că a împărțit imperiul în două și are și mai puțin imperiu de apărat…
„În momentul în care simți că ai încredere în cineva, trimite-l la granița dunăreană să afli ce fel de om e”. Cam ăsta pare să fie motto-ul crizei celui de-al treilea secol.
Goții devin deja o problemă masivă pentru imperiu - după ce că își rezolvă problemele tribale pe (cel mai probabil) teritoriul imperiului, fac și invazii cu câteva zeci (dacă nu sute) de mii de oameni. O forță de nestăpânit care îi creează mari probleme lui Decius, care deși se pregătea pentru o astfel de invazie nu ajunge la timp să oprească invazia.
Ceea ce ar fi părut o simplă formalitate a devenit deodată un subiect mai complicat. Decius, senatorul ajuns accidental (oare?) în rolul de împărat pare că se descurcă foarte bine. Are respectul Senatului, și propune o reîntoarcere la valorile tradiționale ale Romei. Îl emulează pe cât posibil pe Traian, Optimus Princeps, al cărui nume și-l asumă; Restitutor Sacrorum - restauratorul sacralității, face însă o greșeală care va aliena și va anima o comunitate mică dar în creștere - comunitatea creștină.