produs cu mândrie la Brașov
Vorbim astăzi de două figuri legendare - una din ele care a rămas în istorie în ciuda insuccesului, iar cealaltă uitată de istorie, deși ar fi putut fi păstrat într-un capitol dedicat celor mai abili conducători de oști. Vorbim de Boudica și de Corbulo - Boudica, o eroină de film de Hollywood, the ultimate goth babe, iar Corbulo fiind doar un conducător de oști care și-a folosit inteligent avantajele și a devenit un individ respectat chiar de inamicii lui.
După ce Lucius Domitius Ahenobarbus, fiul Agrippinei Minor, este adoptat de Claudius, e doar o problemă de „când”, nu „dacă” Claudius și fiul lui, Britannicus, vor dispărea din peisaj. Cu o evoluție care ne amintește de mama Cenușăresei, dar cu mai multă eficiență, Agrippina construiește un împărat din Domitius, adoptat sub numele de Nero Claudius Caesar Drusus Germanicus. Ni se pare fantastic cât de mult se călărește valul de popularitate al lui Germanicus; un adevărat populares, Nero ia fața fratelui său vitreg, și, probabil, și viața.
Pentru un om care vreme de 50 de ani s-a luptat să supraviețuiască simulând incompetența, Claudius se descurcă excelent odată ajuns la cârma imperiului. Deși aparent imperiul era sărăcit de Gaius (Caligula), Claudius găsește suficiente resurse în punga imperiului să plătească pentru noi campanii militare. Cel mai mare cuceritor între Augustus și Traian (sau poate între Cezar și Traian), Claudius împinge imperiul roman mai departe. Dar o face el? E complicat.
Claudius este un om care vreme de mulți ani supraviețuiește în umbra marilor oameni - mereu prezent acolo, mereu dat la o parte, mereu ignorat. Pentru cineva care petrece jumătate de secol tulbure, într-o familie de oameni care o iau razna și-și omoară rudele la prima suspiciune că ceva e în neregulă. Claudius este un supraviețuitor. Cred că e prima persoană cu handicap destul de sever despre care vorbim în istorie - suferind de o boală neidentificată, Claudius este, cel puțin în ochii mamei lui, un monstru pe care Natura l-a început dar nu l-a mai terminat.
Continuăm seria dedicată principatului roman cu urmașul lui Tiberius – Caligula. După ce se folosește de ajutorul lui Macro, șeful gărzii pretoriene, Gaius „Caligula” preia conducerea oferind Romei jumătate de an de bucurie și trei ani de groază. „Caligula” e o poreclă pe care o purta micul Gaius, fiul lui Germanicus, în timp ce îl plimba tatăl lui în campanie în Germania, printre legiuni, unde devenise mascota unității - nimeni nu ar fi avut curajul să-i spună tânărului Gaius astfel în timpul principatului său.