#111 - În care banii nu au miros

În Iudeea se profețise ridicarea dintre evrei a unui Mesia care să elimine opresiunea din partea străinilor și, în același timp, din partea elitelor. Acest Mesia va face minuni, va vindeca orbi și șchiopi, și va aduce pacea peste întreg pământul.

Nimeni nu s-ar fi așteptat ca acest Mesia să fie un vânzător roman de catâri, un novus homo, un individ cu un început mediocru în cursus honorum-ul roman. Vespasian este unul din acei elevi de nota 8 care se strecoară prin toate intrigile de la curtea romană fără foarte multe temeri - prea bun pentru a fi ignorat, prea slab, cu un pedigree prea modest pentru a putea fi luat în seamă. Atunci când Nero îl trimite pe Vespasian în Iudeea să înăbușe răscoala evreilor, o face pentru că Vespasian e unul din cei mai puțin amenințători generali buni pe care îi are. În contrapartidă îl trimite pe Gaius Licinius Mucianus în Siria, despre care știe că nu are la suflet un Novus Homo la prima generație în senatul roman.

În Iudeea însă Vespasian se vede față în față cu destinul. După ce Josephus, un general evreu căzut prizonier, îi prezintă mitul mesianic, în confuzia anului 69, Vespasian decide să-și asume responsabilitatea conducerii imperiului. Spre deosebire de cei dinaintea lui, e singurul care odată ajuns la conducere a devenit un om mai bun; ăsta este motivul pentru care chiar și un om nou care se zbate în zona mediocrității poate să stăpânească credibil imperiul roman.

Vorbim și despre interesantul destin al lui Josephus, rămas în istorie mai degrabă ca istoric al poporului evreu, și despre motivul pentru care „banii nu au miros”, și despre cum s-au pus bazele primei dinastii ereditare din Imperiul Roman