produs cu mândrie la Brașov
În care Octavian face câteva înțelegeri cu Senatul prin care îi eliberează de sub binevoitorul său jug pe romani, înrobindu-i mai tare. Și drept mulțumire, Senatul îl numește „venerabilul”, „augustul”, „Augustus”.
După un drum prin Egiptul bogat și lipsit de griji (aproape) ne întoarcem în Roma, unde lucrurile nu arată deloc bine. Îl urmărim pe Octavian abordând mult mai cerebral fiecare aspect al dificultăților pe care le întâmpină. Chiar dacă nu e perfect, și cumva chiar împotriva caracterului personal, reușește acolo unde nici măcar Cezar nu a reușit.
Dacă e un regret pentru acest episod e că nu l-am făcut un pic mai lung, să vorbim mai pe-ndelete despre aceste două mari personalități ale căror destine ajung să se-mpletească. Și cu cunoștința faptului că, poate, am stat prea mult să vorbim despre fapte și mai puțin despre oameni și înțelesuri, iată, povestea lui Antoniu și a Cleopatrei – așa cum o vedem noi.
În acest episod vorbim de ce se întâmplă după moartea lui Cicero și instaurarea triumviratului. Încet, focurile aprinse în întreaga republică se sting, unul câte unul.
Ne întoarcem în acest episod la Roma, unde Cezar stă căzut la picioarele statuii lui Pompei. Romanii știu deja ce înseamnă acest lucru: cei mai prevăzători se închid în case, cei mai curajoși sau mai înverșunați pun mâna pe armă. În cele din urmă apare și un moștenitor, și situația redevine încurcată…