#098 – Câinele de pază al moralei publice
Octavian își asumă (am putea zice că primește dar… să fim serioși) rolul de cenzor al moralei publice; ce legi dă, ce urmărește cu ele, și mai departe ce se va întâmpla discutăm în acest episod.

produs cu mândrie la Brașov
Octavian își asumă (am putea zice că primește dar… să fim serioși) rolul de cenzor al moralei publice; ce legi dă, ce urmărește cu ele, și mai departe ce se va întâmpla discutăm în acest episod.
Săptămâna asta vorbim despre cel mai de succes triumvirat – nedeclarat, dar mereu prezent la finele „erei lor” (că nu e „era noastră”). Vorbim, așadar, despre Octavian, Maecenas și Agrippa, un pic despre Virgil, încercând să nu amețim lucrurile mai tare decât sunt ele.
În care Octavian face câteva înțelegeri cu Senatul prin care îi eliberează de sub binevoitorul său jug pe romani, înrobindu-i mai tare. Și drept mulțumire, Senatul îl numește „venerabilul”, „augustul”, „Augustus”.
După un drum prin Egiptul bogat și lipsit de griji (aproape) ne întoarcem în Roma, unde lucrurile nu arată deloc bine. Îl urmărim pe Octavian abordând mult mai cerebral fiecare aspect al dificultăților pe care le întâmpină. Chiar dacă nu e perfect, și cumva chiar împotriva caracterului personal, reușește acolo unde nici măcar Cezar nu a reușit.
Dacă e un regret pentru acest episod e că nu l-am făcut un pic mai lung, să vorbim mai pe-ndelete despre aceste două mari personalități ale căror destine ajung să se-mpletească. Și cu cunoștința faptului că, poate, am stat prea mult să vorbim despre fapte și mai puțin despre oameni și înțelesuri, iată, povestea lui Antoniu și a Cleopatrei – așa cum o vedem noi.