produs cu mândrie la Brașov

Podcastul de Istorie

Istoria românilor așa cum o văd Dorin și Sergiu

#096 – Octavian a murit, trăiască Augustus!

În care Octavian face câteva înțelegeri cu Senatul prin care îi eliberează de sub binevoitorul său jug pe romani, înrobindu-i mai tare. Și drept mulțumire, Senatul îl numește „venerabilul”, „augustul”, „Augustus”. Augustus închizând ușile templului lui Janus – Gérard de Lairesse. Închiderea semnifică venirea timpului de pace. Dar e ok, va închide de trei ori aceste uși, nimic nu pare a fi definitiv

🎧 Ascultă episodul 🎧


#095 – Drumul dificil e și cel câștigător

După un drum prin Egiptul bogat și lipsit de griji (aproape) ne întoarcem în Roma, unde lucrurile nu arată deloc bine. Îl urmărim pe Octavian abordând mult mai cerebral fiecare aspect al dificultăților pe care le întâmpină. Chiar dacă nu e perfect, și cumva chiar împotriva caracterului personal, reușește acolo unde nici măcar Cezar nu a reușit. Erupția vulcanică de care vorbeam e cea descrisă în acest articol. Peter Rubens – Un triumf roman

🎧 Ascultă episodul 🎧


#094 – Antoniu și Cleopatra

Dacă e un regret pentru acest episod e că nu l-am făcut un pic mai lung, să vorbim mai pe-ndelete despre aceste două mari personalități ale căror destine ajung să se-mpletească. Și cu cunoștința faptului că, poate, am stat prea mult să vorbim despre fapte și mai puțin despre oameni și înțelesuri, iată, povestea lui Antoniu și a Cleopatrei – așa cum o vedem noi. Festinul lui Antoniu și al Cleopatrei – Jan Steen, 1673-1675

🎧 Ascultă episodul 🎧


#093 – Încet, focurile se sting…

În acest episod vorbim de ce se întâmplă după moartea lui Cicero și instaurarea triumviratului. Încet, focurile aprinse în întreaga republică se sting, unul câte unul. Moartea lui Brutus (1793)

🎧 Ascultă episodul 🎧


#092 – Revenim la Roma cu un nou Iulius Cezar

Ne întoarcem în acest episod la Roma, unde Cezar stă căzut la picioarele statuii lui Pompei. Romanii știu deja ce înseamnă acest lucru: cei mai prevăzători se închid în case, cei mai curajoși sau mai înverșunați pun mâna pe armă. În cele din urmă apare și un moștenitor, și situația redevine încurcată… Răzbunarea Fulviei, Francisco Maura Y Montaner (1888) – pe tavă, nimeni altul decât ultimul apărător al democrației romane

🎧 Ascultă episodul 🎧